Societățile comerciale care prin natura activității lor au nevoie să preepureze apele de la diverse unități de alimentație publică au obligația de a folosi dispozitive/sisteme de epurare a apelor menajere evacuate în urma activității întreprinse.
În acest context, pentru a garanta respectarea normelor legale în vigoare, compania 1st Criber vine în întâmpinarea agenților economici cu acest tip de activitate cu un produs sigur și ecologic de preepurare: separatorul de grăsimi cu montaj subteran.
Separatorul de grăsimi 1st Criber oprește uleiurile și grăsimile, împiedicându-le să ajungă în canalizare și în apa freatică din sol. Acest sistem de preepurare are obligativitate legală, fiind impus pentru protejarea mediului. Reprezentând o formă de protejare a sistemelor de canalizare, separatorul combate colmatarea țevilor și a conductelor de canalizare.
Separatoarele de grăsimi subterane 1st Criber sunt dotate cu trapă de nămol, zonă de degresare și zonă de depozitare grăsimi. Datorită materialului din care sunt fabricate, poliesteri armați cu fibră de sticlă, separatoarele sunt rezistente la coroziune bacteriologică și rezistă la temperaturi ridicate (50° C), iar la temperaturile scăzute nu devin casante.
Separatoarele de grăsimi utilizate pentru preepurarea apelor în cazul unităților alimentare funcționează exclusiv după legile gravitației, fără a implica componente mecanice speciale sau aditivi suplimentari. Reziduurile alimentare solide sunt separate prin gravitație din apa uzată, depunându-se în partea de jos a bazinului. Grăsimile și uleiurile, fiind mai ușoare decât apa, se colectează în partea superioară a separatorului de grăsimi. Din acest loc, grăsimile și uleiurile pot fi colectate și drenate.
Separatoarele de grăsimi din fibră de sticlă 1st Criber sunt recomandate pentru bucătăriile restaurantelor și ale pensiunilor, în unitățile de procesare a cărnii, în abatoare, fast-fooduri și patiserii, în unități de procesare a peștelui și pentru alte obiective care deversează ape cu conținut ridicat de grăsimi.
1st Criber – soluții responsabile de preepurare pentru un mediu curat!