Cele mai roditoare proiecte pe care le poți realiza ca antreprenor sunt cele care nu îți aduc niciun câștig material.
Studiile arată că în afara centrelor urbane mari, 97% din locuințe nu beneficiază de canalizare. Pentru acest tip de locuințe, alternativa viabilă și de durată ar fi montarea unui sistem de epurare propriu și autonom.
În luna noiembrie 2019, în Dumbrava Roșie, județul Neamț, s-a dat startul primului proiect #MagicROOFS, organizat de echipa #MagiCAMP. Cu sprijinul studenților voluntari de la Universitatea Tehnică de Construcții din București se ridică prima casă destinată unei familii care și-a pierdut cea mai dragă și importantă persoană din viața lor în lupta împotriva cancerului.
Compania pietreană 1st Criber, ca și în alte ocazii, și-a arătat disponibilitatea de a investi într-un minunat proiect, pentru îndeplinirea visului unei mame care a pierdut lupta cu necruțătorul diagnostic. Cele trei fetițe, împreună cu tatăl lor, vor avea în curând casa la care au visat toată viața. Prin intermediul fondatorului 1st Criber, Cristian Berbece, compania susține proiectul oferind familiei fosa septică ecologică pentru instalația de preluare a apelor uzate din gospodărie.
Fosele septice ecologice 1st Criber reprezintă cea mai performantă soluție pentru deversarea apei menajere provenită de la locuințele rezidențiale care nu dispun de un sistem centralizat de canalizare. Fosa septică este realizată din poliesteri armați cu fibră de sticlă, un material ce oferă calități deosebite, net superioare celor folosite în mod tradițional în domeniu, oferind astfel un produs durabil, de calitate.
1st Criber mulțumește echipei #MagiCAMP pentru că ne-a oferit ocazia de a ne implica în acest proiect minunat. Le mulțumim pentru oportunitatea de a fi alături de ei părtași la bucuria acestei familii.
1st Criber – împreună, alături de semenii noștri!