Odată cu apropierea sărbătorilor pascale, echipa 1st Criber a realizat un pelerinaj deosebit la frumoasele mănăstiri aflate în Iași, capitala Moldovei.
Împreună, am descoperit bucuria de a împărtăși momente de calitate, închinate sufletului și credinței. Mănăstirile vizitate sunt Catedrala Mitropolitană, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, Biserica Sfântul Nectarie și Mănăstirea Galata. Am avut plăcuta surpriză de a descoperi foarte mulți români prezenți în mănăstirile vizitate, în ciuda faptului că vremea nu a fost tocmai prietenoasă.
Foto: Biserica Sfântul Nectarie – Iași
Dacă în cazul primelor mănăstiri, putem spune că sunt mai cunoscute, mănăstirea Galata ne-a surprins prin felul în care a fost construită – asemenea unei cetăți fortificate. În ceea ce privește denumirea, unii istorici cred că aceasta vine de la numele cartierului Galata din Constantinopol. Numele în sine provine de la un un cuvânt de origine turcă, ce tradus în română înseamnă “poartă”. Încă de la intrare, ne-a atras atenția un clopot bisericesc pe care era inscripționat “7087” (corespondentul anului 1579). Acesta este momentul istoric în care a început construcția acestei biserici.
Momente frumoase petrecute în marea familie 1st Criber România.