Referințe

STUDIU DE CAZ: Stație de preepurare ape uzate industriale 1st Criber pentru fabrică de procesare carne

Activitatea zilnică din sectorul industrial contribuie la deteriorarea agresivă a mediului. Deversarea iresponsabilă a apelor uzate industriale reprezintă principalul factor de poluare al apelor. Prin urmare, principala măsură de protejare a calității acestora este reprezentată de deversarea corectă și legală, prin epurarea apelor uzate industriale. statie-epurare-apa-fabrica-carne

Prezentul studiu de caz analizează măsurile de retehnologizare aplicate în cazul preepurării apelor uzate industriale provenite de la o fabrică de procesare carne și obținere a preparatelor din carne din localitatea Sfântu Gheorghe, Covasna. sistem-conditionare-chimica-statie-epurare-ape-uzate-industriale

Scopul proiectului: Ca urmare a analizelor făcute de inginerii 1st Criber la fabrică, s-a constatat nevoia de tehnologizare, prin punerea în funcțiune a unei stații de preepurare ape uzate industriale pentru a diminua factorii poluanți. În acest sens, s-au luat măsuri pentru:

  • reducerea parametrilor fizico-chimici ai apei uzate, astfel încât să respecte parametrii impuși de NTPA 002/2005;
  • reducerea mirosurilor neplăcute cauzate de fermentarea grăsimilor și a materiei organice;
  • captarea și eliminarea materiilor solide din apa uzată industrială.

Date inițiale și indicatori de calitate:

Fabrică de procesare produse din carne
Debit orar 10 mc/h
Debit zilnic 240 mc/zi

 

Parametru Eficiență DAF Influent DAF mg/l Efluent DAF NTPA 002/2005 mg/l Parametri efluent
minim maxim minim mg/l maxim mg/l
CCOCr [mg/l] 65% 80% 1400 490 280 500 conform NTPA 002
CBO5 65% 80% 800 280 160 300 conform NTPA 002
MTS 70% 90% 900 270 90 350 conform NTPA 002
NH4 20% 30 24 30 conform NTPA 002
NO3 20% 25 20 25 conform NTPA 002
Ntotal 20% 1 0.8 20 conform NTPA 002
PT 50% 8 4.00 5 conform NTPA 002
Ph 50% 5 7.5 6.5 – 8.5 ok

  Principalele lucrări de reabilitare aplicate: Pentru remedierea situației inițiale, prezentată prin datele amintite anterior, s-a procedat prin aplicarea următoarelor măsuri corective:  

statie-epurare-industriala-1st-criber

  • montajul unei site fine cu tambur rotativ și autospălare, pentru a elimina particulele solide mai mari de 0.5 mm;
  • reabilitarea bazinului de omogenizare, prin introducerea următoarelor elemente:
    • sistem de omogenizare și împiedicare fermentație anaerobă, cu aer;
    • senzor de nivel presostatic;
    • electropompe submersibile pentru ape uzate industriale, ce vor alimenta unitatea de flotație.
  • unitate de flotație cu aer dizolvat Criber DAF 10 mc/h, compusă din:
  • sistem de monitorizare debit influent;
  • sistem de condiționare chimică apă uzată industrială cu coagulant, corector pH și floculant;
  • unitate de flotație cu aer dizolvat Criber DAF 10 mc/h, din INOX 304.

preepurare-apa-uzata-industriala

  • sistem de stocare și condiționare nămol, compus din:
    • bazin stocare nămol;
    • sistem de omogenizare nămol;
    • sistem de condiționare chimică, ce împiedică fermentarea nămolului.

Rezultate: În prezent, stația de preepurare ape uzate industriale este în funcțiune și răspunde cu succes nevoilor analizate inițial: parametrii fizico-chimici ai apei uzate se încadrează în NTPA 002/2005. preepurare-apa-uzata-industriala-fabrica-procesare-tutun

Stațiile de preepurare ape uzate industriale 1st Criber pot fi utilizate pentru ape uzate tehnologic provenite de la abatoare, fabrici de procesare produse lactate sau fabrici de procesare tutun, industria de rulmenți, ape uzate tehnologice cu încărcare organică și materii în suspensie mari ș.a. 1st Criber – soluții tehnologice personalizate, pentru deversarea responsabilă a apelor uzate industriale!


TOP